Primul contact: Walker Spur Grandes Jorasses

 Inca un bivuac de neuitat

       Pur si simplu vroiam ceva mai mult, mai tare si mai mare decat cea ce cunoscusem. Nu mai puteam auzi tot aceleasi tampenii de la tot aceiasi oameni: copile usor! ai timp destul! muntele tot acolo ramane!

USOR!?? Numa usor nu imi era sa inteleg asa ceva...aveam 19 ani si fata lui Petit Dru a picat deja a doua oara!

        Impreuna cu o prietena f buna si o sportiva de exceptie, Cristina Pogacean am hotarat sa incercam "Capcaunul", peretele nordic al Eigerului.

   Intamplarea a facut ca cu putin timp inainte de plecare, la o alpineada sa traga o tranta cam de 40m, in urma careia s-a accidentat destul de grav. Adevarul este ca a fost foarte norocoasa fiindca consecintele puteau fi mult mai grave, chiar fatale. Totusi a intrat in istoria Cheilor Turzii ca fiind cea mai lunga cadere :)

       Cu toate astea planul meu desi, a suferit unele modificari totusi a ramas in picioare... Aveam sa ma intalnesc la Chamonix cu un om pe care eu il respect si apreciez foarte mult si care m-a acceptat ca si coechipier intr-un traseu fantastic.

Ajuns acolo, Cosmin Andron mi-a facut cunoscuta intentia lui de a incerca o ascensiune in Grandes Jourasses, mai exact ruta Casin.
Nu cred  ca o propozitie m-a facut vreodata mai bucuros! A fost o surpriza deosebit de placuta! Visam de ceva vreme la acest traseu, cu gandul fusesem de multe ori acolo, dar acum aveam sa ating cu mainile pentru prima oara peretele.

Planul nostru era ca in prima zi sa mergem pana la refugiul Les Chaux si sa innoptam acolo, iar dimineata, la prima ora, sa pornim in traseu. Din momentul in care am ajuns pe ghetar s-a innorat si in scurt timp a inceput ploaia. Din cauza norului dens care a coborat peste noi si din cauza ca ne-a prins noaptea, nu am gasit refugiul si in cele din urma am facut un bivuac sub un bolovan de pe ghetar. Chestia ce ne-a deranjat a fost ca prognoza anunta 3 zile de vreme impecabila, fapt pe care noi ne-am bazat.

A doua zi am plecat destul de tarziu, in jurul orei 7 am.

In drum spre perete am sarit peste o crevasa nestiind si ca Cosmin ma fila, rezultatul a fost unul comic. El nu se astepta ca eu sa sar si din acest motiv nu imi daduse suficienta coarda, asa ca undeva la jumatatea distantei dintre buzele crevasei coarda s-a intins si dintr-o data s-a facut intuneric :) Am avut norocul  ca in cadere sa ma pot agata peretele crevasei cu pioletul si sa raman agatat in el.

Pe parcursul zilei vremea a inceput din nou sa se strice.

              Initial nu mi s-a parut teribil de mare, nefiind obisnuit cu dimensiunile, dar pe parcurs ce ne apropiam de el se transforma intr-un fel de "El Monstro"

                         

Cum am intrat in perete cum a inceput si ploaia mocaneasca..

Am avut parte de niste lungimi frumoase dar, din pacate, vremea nu a fost deloc asa cum am visat. Din momentul in care am intrat in perete nu ne-a lipsit nicio clipa ploaia, insa problema a fost ca a continuat aproape toata noaptea. Imi dorisem o experienta de neuitat si uite ca am primit-o, dar mai spre dimineata cand norul a coborat sub noi si temperatura odata cu el. Acela a fost momentul in care totul a inghetat pe noi.

Notiunea de "shiver bivy" nu mi-a fost niciodata mai pe intelesul meu, mai ales ca am luat decizia de a nu-mi lua cu mine pufoaica, pt a ma putea misca mai usor. Ma uitam la Cosmin si imi doream ca Arc'teryx sa-mi fie si mie sponsor, macar pt o noapte, macar cu un sac bun de dormit :)

 Cu toate astea partea frumoasa a venit in momentul in care a rasarit luna peste imensitatea din care acum faceam si noi parte..

                         

      Asteparea s-a transformat in exaz in momentul in care s-a crapat de ziua

Tremuratul ne-a stors de energie, iar faptul ca toate lucrurile noastre s-au imbibat cu apa a facut ca rucsacii nostrii sa cantareasca de 15 ori mai mult. Decizia corecta a fost sa coboram.

                                    

      Este incredibil cat de mult inseamna soarele

Daca ar fi sa privesc jumatatea plina as zice: Ce bine ca macar la retragere am avut parte de vreme buna :)

Ma uit la natura si inteleg ca de fapt noi, omul ca specie, suntem veriga care lipseste... prea mult ne-am departat de originea noastra, de salbaticie. Metaforic vorbind intregul din care ne-am desprins s-a reintregit si funtioneaza foarte bine si fara noi.

Ma uit la alpinism prin prisma unei reintoarceri catre origini. Prin faptul ca ma reduc la aproape nimic, intr-un spatiu de dimensiuni greu de perceput, simt ca regasesc echilibrul.