Povestea din Perú

Am atâtea trăiri din Perú, că cel mai dificil e să le pun în ordine și să acopăr tot. Sunt atât de pure și de frumoase, că simt că e datoria mea să le împart cu lumea, că dacă ar avea cu toții ocazia să treacă prin ele, totul ar fi mai frumos. Totuși, povestea e trecută prin filtrele mele. Cu siguranță pentru fiecare a avut impact total altceva. Pentru mine a fost cea mai frumoasă lună din viața mea. Din momentul în care am pus piciorul in Perú, am simțit în fiecare moment că acela e locul în care trebuie să fiu, că nu îmi doresc să fiu nicăieri atundeva decât în locul în care mă aflam în fiecare moment 😊 nu am spus niciodată până acum atât de des cuvintele "oau", "incredibil", "perfect"... Și nu am fost singura.

Unde?

Perú. Huanchaco. Chicama. Lima. Cusco. Lacul Piuray. Ollantaytambo. Machu Picchu. Selva montană.

Când?

Aprilie 2018.

De ce?

Pentru că nu am reușit să fac față familiei și societății, care m-au făcut să mă îndoiesc de mine. Pentru că partea spirituală din mine nu a putut să zburde "acasă". Pentru că știm atât de puține lucruri și credem că le știm pe toate. Pentru că suntem răi și proști și ne facem viața urâtă și grea, atât unul altuia, cât nouă înșine și nici măcar nu ne dăm seama... Am vrut o pauză de la asta. Am avut-o!

Cum?

Nu am bani mulți. Am împrumutat din bancă, pentru că am simțit că îmi sunt datoare să mă reculeg și să mă lipesc la loc. Am ales să stau o lună, ca să dau șansa lipiciului să se usuce.

Cu cine?

Sup Academy. Tib San. Am avut ocazia să cunosc puțin echipa (pe Tibi și Cosmin) în 2017, când am câștigat o excursie la surf în Tenerife. Experiența de atunci mi-a deschis atâtea portițe, că nu am avut niciun dubiu că Perú alături de ei e exact ceea ce am nevoie. Să ne înțelegem, ieșirea asta nu e potrivită pentru "oameni ca mine", ci e potrivită pentru fiecare, oricine ar fi, atunci când e dispus să se regăsească și să se reinventeze. Asta e magia! Deși mulți se sperie să rămână singuri cu ei înșiși...

Cadrul pe care acești oameni îl creează e un spațiu care îți permite pur și simplu să fii: prin exemplul personal, prin oamenii cu care colaborează (gazde, instructori, shamani), prin locurile de poveste pe care le împart cu atâta bucurie, prin surf și yoga, pe care le promovează. Totul e oferit cu drag, dar nimic impus. Iar ordinea locurilor văzute, alese cu drag, ritmul călătoriei, totul e gândit perfect ca să poți face o excursie faină dinspre exteriorul spre interiorul tău 😊

Povestea din Perú.

Povestea mea și a lui Radu (Rață) a început mai devreme cu două săptămâni decât cea a grupului. Am plecat singură spre Perú și după trei avioane, trei taxiuri, două autocare,  în 2 zile si jumătate am ajuns în Trujillo și i-am întâlnit pe băieți: Tibi, Rață și Angus (australian). Yoooooohooooo!

Prima impresie de când am ieșit din aeroportul din Lima: "ok... This is going to be... Different :)" Multă agitație, oameni cam săraci care încearcă să câștige ceva de pe urma ta. La început părea agresiv, dar dacă vorbești puțin cu oamenii, în spatele acestor obiceiuri există o căldură cum nu am găsit în Europa. Totul se negociază, dar la modul în care să fie toată lumea mulțumită. E un haos care funcționează. Traficul auto mi se pare reprezentativ pentru mai multe domenii: Nu se acordă prioritate după semne sau semafoare și totusi nu am văzut nici măcar o tamponare într-o lună de zile. Claxoanele au alt rol, acela de "atenție, că vin" în loc de "boule, de ce te-ai băgat?". Haos... Așa îl percepem noi cei din "lumea civilizată". Când poate că funcționează atât de bine pentru că e bazat pe umanitate, nu pe reguli și legi.

Primele două săptămâni au fost despre surf. 😊 un alt sport în natură, pe lângă freeride și cățărat. Cum îl văd eu? Wow. Greu de descris. Atât de complex. E sportul care mi-a arătat cel mai clar că dacă nu respecți natura, ci te lupți cu ea, pierzi. Nu există loc de discuții. Oceanul e un loc perfect să te descoperi și să înveți să te adaptezi permanent: Fiecare val, fiecare loc e diferit, fiecare zi e altfel. E sportul care cere de la tine să fii permanent acolo, care te pune față în față cu tine. Atât când ești pe val, cât și în timp ce mergi spre el sau îl aștepti. Cu un minim de echipament, faci parte din natură :) sunt valuri si valuri, zile și zile. Zile în care am luat zeci de valuri, zile în care nu am înțeles nimic.. Așa că multe laturi personale au șansa să se dezvolte în acest context: Prezența, atenția, răbdarea, acceptarea, respectul, deciziile rapide, condiția fizică și ai și ocazia să te bucuri pentru alții când iau un val frumos. Și totuși, cu sau fără valuri, să fii tu și cu oceanul la apus în apă e priceless! Oamenii au mai spus că ar trebui să mă gândesc că nu e un sport accesibil și că ar trebui să îmi caut ceva ce pot practica la mine în țară... Well... You do your thing and I'll do mine. I'll surf. Ceea ce mi-a dat surful nu am găsit în altă parte :) Nu aș renunța la celelalte, dar mă bucur enorm că am adăugat acest ceva 😊

Of course, evenimente neplăcute au facut parte din concediu: O toxiinfecție alimentară de vreo 5 zile, o conjunctivită datorată razelor UV (că nu prea merge să surfezi cu ochelari de soare) care m-a ținut 3 zile la întuneric. Aș fi putut să aleg să fiu supărată. Am ales însă să fiu împăcată :) să accept că toate astea fac parte din pachet :) oricum uitam de toate când intram până la brâu în apă.

Huanchaco

În Huanchaco am avut instructor. Un băiat fain și tânăr, care se bucura și el să vadă cum mă dau. În rest, numai oameni faini: Cei de la hostel, de la restaurante, de la piață, din apă. Chiar și alți instructori îmi mai dădeau câte un sfat când mă vedeau singură. Cu fiecare am împărțit o poveste și am ascultat și eu povestea lor :) A fost o bucurie care a circulat spre și dinspre mine permanent, cu foarte multă naturalețe și ușurință. Am reușit să fiu deschisă, să împart, fără să simt că aș pierde ceva. Mai degrabă am fost și mai bucuroasă. 

După câteva zile in Huanchaco, ne-am mutat în Chicama.

Chicama-partea I

La cel mai lung val din lume. Total diferit. Extraordinar de frumos. Fiecare moment din cele 5 zile de aici a fost intens și diferit. Atmosfera mai puțin agitată, cu oameni frumoși, localnici curioși, tineri surferi/skateri, surferi veniți de prin alte părți ale lumii. Oceanul: Puternic. Am schimbat plăcile, erau mai mici, mai ușoare, diferite.. Pe alea le-am găsit. Valurile au fost la început mici și încete, dar sub ele era un curent atât de puternic, că pedalam ca să rămânem pe loc în așteptarea unui val, dar fără mult succes :))) Am fost fără instructor. Ce diferit! Să gândesc și să simt eu pentru mine :))) de fapt despre asta e vorba: Să cunoști oceanul (cum e valul, unde se sparge, unde stai, când pedalezi, când te ridici, cum te dai), să te cunoști pe tine. Și tare interesant: Cât surfezi cu mintea și cât te lași să simți oceanul? E un echilibru pe care eu l-am atins destul de puțin.. Dar când l-am atins, mda... 😊 Am pus energia adunată în două prăjituri.. Băieții zic că au fost bune 😄

Am mers pe plajă destul de mult până la locul de surf, pe nisip, pe pietre. Într-una din zile ne-a mai ajutat și Tibi cu câte un sfat, cu câte un push 😊  valurile parcă mai semănau cu ceea ce cunoșteam (erau mai puternice și o idee mai măricele). În restul zilelor am decis că deocamdată locul meu e la spume, măcar pe alea să mă pot ridica așa cum trebuie și a mers. Mi-am luat placa și am făcut ce am știut mai bine.

Seara, apusurile erau minunate. Nu mă ținea să fac două sesiuni pe zi de surf, așa că la apus alergam (!!!). Nu am crezut că o să spun vreodată că îmi place să alerg. Probabil pentru că nu am plajă de nisip acasă pe care să alerg desculță :))) telefonul nu îl aveam cu mine, așa că poze nu prea am. Trebuie să mă credeți pe cuvânt că era fain. Împăcată din nou, puțin oarbă, am plecat spre Lima să ne întâlnim cu grupul de oameni veniți din România.

Lima

Cazare nouă, frumoasă, în Miraflores (un cartier verde). Aici am stat pe la întuneric și am dat skip la două zile de surf. Dar oamenii care au surfat, au fost mulțumiți și mă bucur pentru ei. A fost o introducere bună pentru Chicama, unde ne-am reîntors cu ei.

Chicama-partea a II-a

Maaaaamă, dar parcă toate astrele s-au aliniat ca să se bucure lumea de oameni, loc, ocean, surf. Valuri perfecte, fără curenți, instructori faini.. Nu am putut face altceva decât să mă bucur 😄 Am prins și ziua Pământului aici, și cu bucurie, cât am mai avut timp, împreună cu alți oameni faini, am adunat gunoaie de pe plajă 😊 Încărcați, bucuroși, am plecat spre Lima, apoi cu un alt avion, spre Cusco.

Cusco 3200 m - fosta capitală incașă.

Alt peisaj. Frunze de coca. Altitudine. Străzi înguste. Haine colorate. Punctul de plecare pentru multe excursii (Inca trail, hiking, bicicletă, junglă). Mâncare bună vegetariană.  Asta e o opțiune faină cam peste tot in Perú. Puțin turistic, dar frumos 😊 Orașul nu m-a impresionat în mod deosebit. Locurile în care am ajuns din Cusco, în schimb, hmmm...

Yoga

Într-una din zile am fost la yoga. Am început să practic yoga acasă, singură, de aproximativ un an. A fost prima dată când am participat la o clasă de yoga. A fost ciudat. Am ajuns să mă cunosc atât de bine, să simt de ce am nevoie, că parcă secvența de mișcări aleasă de maestru nu era tocmai potrivită pentru mine. Dar mi-a arătat și unde mai am de lucru. Ce mi-a plăcut mult a fost să văd oameni care au făcut yoga pentru prima dată ce frumos se mișcă și cum se concentrează și relaxează în același timp. Mi-a plăcut să simt că, deși la început fiecare avea "culoarea" lui, la final eram cu toții "albi". Mulțumim!

SUP - Lacul Pyurai 3800 m

Altă experiență extraordinară. Prima oară la SUP pentru mine. Locul e absolut magic. De la apă, la iarbă, la cer, la munții din jur, la oameni, totul e magic. Te încarcă cu o energie că nu știi unde să zburzi. Și totuși, când începi să miști, natura are grijă să te liniștească, să te calmeze, să îți amintească unde ești: la 3800 m. Just slow down and enjoy... 😊 Aici am mâncat cea mai simplă și cea mai bună mâncare din viața mea!!!!! Dacă povestesc ce era pe masă, nu cred că face sens, dar nici nu trebuie să facă. Pur și simplu așa a fost... Obosiți, liniștiți, încărcați, pornim mai departe. Ce ciudat.. Deși din fiecare loc nu îmi mai venea să plec, când era timpul să plecăm, plecam împăcată pentru că simțeam că locul respectiv mi-a dat tot ceea ce era de dat..

Ollantaytambo

Un  oraș mai la munte, unde am petrecut o noapte în drumul spre Machu Picchu. Loc frumos, între ruine. Cu cât ne apropiam de Machu Picchu, aveam senzația că totul e mai calm, mai așezat, mai simplu, mai real. O fi fost altitudinea? Obiceiurile și energia păstrate de oamenii locului de-a lungul timpului? Amândouă?

Dimineața devreme plecăm mai departe, trecând de la vegetația uscată, la cea umedă, cu fructe peste tot, pe la un pas de 4300 m.

Aguas callientes

Pentru mine a însemnat doar locul in care am dormit înainte și după Machu Picchu.

Machu Picchu

Una din cele 7 minuni ale lumii. Deși mi s-a spus că o să simt energia locului, recunosc că mă așteptam la o posibilă agitație dată de aspectul turistic al locului. Nici poveste de așa ceva! Posibil ca perioada aleasă să fi contribuit la asta, însă e clar că e mai mult de atât. Atâta pace, atâta respect pentru natură, atâta respect de la om la om. Efectiv e locul perfect ca să exiști. Chiar și cei care intenționau să plece mai devreme au mai rămas.... Până la închidere 😄 nu cred că mai e de spus altceva. E de văzut, de simțit, de trăit...

Colibri

Aici, la o cabană aproape de junglă, între fel de fel de pomi cu fructe exotice și plantații, a avut loc cea mai intensă parte pentru mine: Ceremonia cu Ayahuasca. Nu cred că are sens să o descriu, căci pentru fiecare e diferit. Nu am mers special pentru asta, dar am ales să o fac. Cu respect, cu deschidere, fără așteptări. Ce pot totuși să spun: Nu am crezut că pot să văd/simt/trăiesc ce am trăit. Accesăm atât de puțin din adevărata noastră ființă, care e pură și plină de iubire. Restul e iluzie. Nu am crezut că pot să am un asemenea respect pentru Mama Natură (pe care nu o simțeam cu adevărat, ci doar credeam că o simt). De asemenea, pentru oamenii (numiți de către unii "shamani") care au grijă, împreună cu Mama Natură, ca noi să ne reparăm, într-un mod în care nu am nicio îndoială că e cel care trebuie să fie. Mulțumesc, Albert!

Fiecare dintre noi s-a purificat cum a considerat mai bine pentru ceremonie. Cred, însă, că fiecare loc prin care am trecut înainte a adăugat ceva în noi, care ne-a pregătit pentru experiență.

Cu munca cu sine abia la început, extenuată, dar împăcată, ne întoarcem de unde am plecat. Doar că mai mult sau mai puțin schimbați.

Cusco - Lima - Madrid - București - Cluj - Bâlea - Cluj - Cheile Turzii - Cluj - Bâlea - Cluj - Cheile Turzii - Cluj - Rodnei... and there is more to come...

Să vedem ce rămâne... 😊

Nu e ușor de păstrat așa ceva în societatea europeană, dar e un subiect pe care nu merită să îl deschid, că deja îl cunoaștem prea bine cu toții...

Așa că, vorba aia... "Disfruta!!!!!" 😉

P.S.: Bonusuri:

Cel mai frumos bonus au fost oamenii alături de care am petrecut toată această lună. Vă mulțumesc! 😊

Am descoperit care e fructul meu preferat: Chirimoya! Must try! 😉 Din categoria "ce mai băgăm bun sub nas": orice cu frunze de coca, dulce de leche, jugo-uri la greu, palletas, sos huancaina.

Am folosit telefonul foarte puțin. Am dat vreo trei apeluri și am primit vreo două 😂 Sănătate curată!

Se dovedește că sunt vegetariană și nu mai consum alcool 😄

Foto și video: După cum am spus, nu am prea folosit telefonul. Am preferat să trăiesc momentele în loc să le înregistrez. Voi adăuga cele câteva poze în curând. Totuși, mulți dintre noi au făcut poze și filmări. Încurajez să  dați un ochi peste pagina de Facebook a celor de la SupAcademy (or fi acolo mai multe.. nu știu, că eu nu mai am cont) sau să mergeți pe pagina lor pentru detalii despre tripuri 😊

Numa' bine tuturor!